„E mereu cu capul în nori”, „Nu e atent la nimic din ce-i spun”, „Parcă e în lumea lui”, „Trebuie să-i repet de o sută de ori același lucru”, “Doamna învățătoare spune că îi face întotdeauna probleme”… îți sună cunoscut? În cabinet, una dintre cele mai mari frustrări pe care le auzim de la părinți sau cadre didactice este legată de sentimentul de neputință în fața unui copil care pare deconectat. În spatele acestor comportamente nu se ascunde rea-voință sau lipsă de respect, deși așa sunt percepute deseori de către adulți. Acest nod de îngrijorare și oboseală se naște, de cele mai multe ori, din neînțelegerea modului diferit în care funcționează creierul unui copil neurodivergent sau a unui copil care traversează o perioadă de supraîncărcare emoțională ori senzorială.
