Știi vocea aceea din mintea ta care are mereu ceva de criticat și care îți spune că nu ești destul de bun în ceea ce spui sau în ceea ce realizezi? Acea voce se numește criticul interior și evidențiază constant mesajele de critică preluate și internalizate de la cei din jurul nostru, poate de la un părinte, un bunic, un prieten, un profesor sau o altă persoană apropiată.

Acest dialog interior are un rol important în modul în care acceptăm eșecul și imperfecțiunea în viețile noastre, în manifestarea empatiei față de propria persoană. Criticul interior trezește în noi sentimente de inadecvare, rușine, furie, lipsa de valoare, este acea voce din noi cu pretenții foarte mari, cu care ne obișnuim să trăim având deseori impresia că fără ea nu am reușim să avem succes.

De fapt, vocea aceasta este vocea unui adult (părinte, bunic, profesor etc.) care, în copilărie avea asteptari foarte mari și punea presiune pentru a ne orienta către reușite sau comportamente dezirabile. La momentul respectiv, am ales ca modalitate de adaptare într-un mediu emoțional complex să facem ceea ce eram îndrumați, integrând acea voce care ne arăta ce e greșit și ce e acceptat, ce e folositor și ce nu.

Dacă nu faci lucrurile la timp, ești un leneș!

Nu meriți să te bucuri de vacanță dacă rezultatele tale nu sunt excepționale la școală!

În ritmul ăsta nu o să se aleagă nimic de capul tău!

Nu ești în stare să….

Nu ești bun la….

Acești adulți au convingerea că doar astfel ne vor educa pentru a ne adapta la cerințele societății, sunt bineintenționați și își doresc să reușim, să învățăm să luptăm. Însă, în timp, rezultatul este o stimă de sine scăzută, comportamente de autosabotare, convingeri disfuncționale, cu un consum considerabil de energie și resurse interne, uneori fugind de criticul nostru amenințător în activitați în exces (muncă, chiar sport) sau adicții precum droguri, alcool, mâncare.

Îți propunem un exercițiu pentru a identifica modul în care te raportezi la propria persoană în perioadele dificile:
1. Reflectează asupra lucrurilor pentru care tinzi să te judeci (realizări materiale, profesionale, aspect, comportament relațional etc.).
2. Pe ce ton îți vorbești în momentul în care te simți dezamăgit de tine însuți? Ești înțelegător sau critic cu tine?
3. Dacă folosești un ton critic, cum te simți? Vocea critică te motivează sau te descurajează?
4. Ce s-ar întâmpla dacă te-ai accepta așa cum ești, cu bune și cu rele? Cum te-ai simți? Ai fi mai încrezător că vei reuși mai bine data viitoare sau ai intra într-un blocaj?
5. Atunci când traversezi momente dificile cum te raportezi la tine? Îți ignori suferința sau îți oferi empatie?

În fiecare dintre noi, alături de criticul interior, există și o parte care are abilitatea de a ne liniști, de a ne da acceptare și a ne învălui în compasiune și înțelegere. Dacă am privi greșelile și imperfecțiunile noastre cu ochi mai blânzi? Nu e ușor să te accepți și să îți îmbrățișezi imperfecțiunile, însă, noi îți propunem să realizezi un exercițiu care te va ajuta în această direcție.

Pasul 1. Observă momentele în care ești dur cu tine și reflectează la vocea oglindită. De ce persoană îți amintește? De ce anume încearcă acea voce să te protejeze și cum puteți coexista într-un mod mai sănătos?
Pasul 2. Gândește-te la ce i-ai spune unei persoane apropiate aflate în situația ta și transmite-ți acele mesaje pline de grijă și dragoste, folosind o voce înțelegătoare. De exemplu:

Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, dar greșelile sunt parte din proces. Este în regulă să te simți așa. Ce pot face să te sprijin?

Sperăm ca explicațiile și exercițiile noastre să te ajute în dezvoltarea ta personală, pentru a te simți mai bine cu tine.

Autor: Alexandra Militaru – Psiholog Clinician